Despre Aurel Boncioagă

Mulţumesc pentru vizită şi mă bucur să te cunosc, cel puţin pe această cale!

Sunt „de vânzări” şi în vânzări din 1994 de când am demisionat din Armata Română (am fost ofiţer MApN, iar ultima funcţie a fost de lector universitar în Institutul Militar de la Braşov).

În „lumea liberă” am luat viaţa de la capăt şi prima mea meserie a fost – agent vânzări (am fost unul din cei mulţi şi celebrii, la vremea aceea, Zepter Internaţional România !!!). Veneam dintr-o lume rigidă şi ultraconservatoare (eram absolvent al unui Liceu Militar, al unei Şcoli Militare, al unei Academii Militare) şi a trebuit să învăţ totul de la început, după alte norme şi reguli faţă de cele în care am fost educat.

M-a durut foarte puternic acest proces de adaptare dar am mers necondiţionat mai departe şi, se pare, că mi-am făcut bine treaba fiind promovat în 1996 Directorul Vânzări Programul Stainless Steel (peste 2 000 colaboratori, peste 200 manageri, în medie – 1 000 000 DM, vânzări lunare).

În 1997 am demisionat şi am luat-o iaraşi de la început, de data acesta în ceva care e posibil ca ţie să nu-ţi placa, Amway România. Orice părere ai despre MLM eu ţi-o respect dar, în ceea ce mă priveşte, iar am ajuns la vârf – în 1999 eram între primii 30 din România.

În ianuarie 2000 m-am oprit şi, datorită acestor două şcoli de vânzări de elită, am avut curajul să plec pe cont propriu în resurse umane inventând cursuri: iniţial, „Imaginea angajatului – imaginea firmei”, apoi “Atitudinea mea – succesul meu” şi, în iulie 2000, „Vânzătorul profesionist – o realitate”.

Acest cursuri le-am derulat numai cu grupe mici (6-10 cursanţi) pentru peste 200 de firme şi numai „Vânzătorul profesionist – o realitate” a însemnat peste 180 grupe de curs şi peste 2 500 de cursanţi.

Din 2004, pe baza a ceea ce am învăţat de la cursanţi (orice curs începea cu o evaluare „clientul misterios”) şi din organizarea vânzărilor din firmele acestora, am dezvoltat consultanţa în Proiectarea/Reproiectarea sistemului de vânzări pe care am realizat-o cu peste 50 de firme, cu cifre de afaceri de la câteva zeci de mii de euro pe an până la peste 100 000 000 euro/an, având de la 2-3 Agenți Vânzări până la echipe de vânzări de peste 200 membri.

Paralel, ultimii patru ani au însemnat și crearea de instrumente de lucru în sprijinul Proprietarilor IMM, Managerilor Vânzări cât și a Oamenilor de Vânzări:

– Cursul online – Metoda de vânzări 3D;

– Setul de DVD-uri – Vânzătorul profesionist – o realitate;

– Ghidul – Sistemul de vânzări al IMM – Cum să-ți construiești propriul Sistem de Vânzări în maxim 30 de zile, lucrând 4 ore pe zi!;

– Cartea – Pentagonul Puterii Manageriale – Cum să conducem individualizat;

– Cartea – Atitudinea conducătorului de oameni – Cum să îi determinăm pe subalterni să dorească să îi conducem.

De aceea acum, am curajul să cred, că îţi pot fi util şi ţie!

Tu decizi!

9 thoughts on “Despre Aurel Boncioagă

  1. Dragan Constantin says:

    Imi poti spune citeva din firmele carora le-ai dezvoltat consultanta in Proiectarea/Reproiectarea sistemului de vanzari?
    Multumesc anticipat.
    Constantin Dragan

    • admin says:

      Domnule Drăgan,
      1. Îmi este foarte greu să nominalizez clienţii pentru care am lucrat sau lucrez în prezent (până la urmă este o problemă de confidenţialitate, ar însemna să pun pe masă, în mod public, parte din “reţeta” lor – confidenţialitatea este parte de morală dar şi de contract).
      2. Acum, astăzi, desfăşor consultanţă pentru 4 firme din Braşov – una din FMCG, una din distributie materiale de construcţii, una din vânzări utilaje, una din vânzări scule şi organe de asamblare.
      3. Dacă totuşi, vreţi mai multe detalii pe această temă, vă rog să-mi scrieţi pe boncioaga.aurel@gmail.com şi fie îmi daţi detalii despre firma dumneavoastră, fie îmi daţi un contact al dumneavoastră din Braşov în care aveţi încredere şi care, după ce ne vom întâlni, vă va da detaliile care vă interesează.
      Mulţumesc pentru înţelegere.

      • dragan constantin says:

        Domnule Boncioaga,
        Va multumesc pentru raspuns ,si imi cer scuze pentru intirziere,dar toti trainerii cu care am intrat in contact sau “laudat” cu firmele pe care le-au consiliat in afaceri,si nu vad de ce dumneavoastra nu ati face acelasi lucru din punctul meu de vedere.Ar fi o carte de vizita foarte buna si o reclama care nu poate sa va aduca decit notorietate.

        Cu respect
        Constantin Dragan

        • admin says:

          Domnule Dragan,
          Multumesc pentru sfatul dumneavoastra, cred ca aveti dreptate.
          Caut o formula prin care sa-mi impac principiile de lucru (protejarea clientului meu)
          si nevoia fireasca de publicitate.
          Acum, pe langa doua firme din Brasov desfasor consultanta cu doua firme nu numai nationale (una cu o echipa de vanzari de peste 30 de oameni de vanzari, in 3 tari si una cu o echipa de peste 100 de oameni de vanzari).
          Pana la urma voi gasi ceva-ul de care am nevoie pentru echilibru.
          Inca o data, multumesc.

  2. Vlad Balan says:

    Buna ziua,

    Felicitari pentru succesele Dv. in vanzari, mai ales ca veniti dintr-un sistem “inchis”, respectiv Armata Romana. Vreau sa va intreb daca ati consiliat in vanzari si firme cu activitate in domeniul vanzari in telecom. Ne intereseaza o colaborare cu Dv.

    Multumesc!

    Vlad Balan

  3. Mihai Stroie says:

    Tocmai m-am înscris la una din prelegerile dvs. doar cu scopul da a vă pune o întrebare : cum se compatibilizează noţiunile de etică a afacerii cu conceptul de marketing modern (aşa-zis agresiv sau mai degrabă bazat pe psihologie prin construirea nevoii pe manipularea tarelor intime ale potenţialului client) ? Cum se compatibilizează etica profesională a domeniilor restrânse cu tehnicile de vânzare moderne ?
    Aştept un răspuns non-formal şi non-informal.

    • Aurel says:

      D0mnule Stroie,
      1. Mulțumesc pentru încrederea acordată prin înscrierea dumneavoastră la conferința „Sistemul de vânzări – „inima” ORICĂRUi IMM”.
      2. Referitor la etica profesională, credința mea este că un vânzător profesionist influențează decizia de cumpărare, sub nicio formă, în veci, niciodată, nu manipulează.

  4. florel says:

    Va salut cu mult respect, d-le Boncioaga,

    Am fost la una din conferintele dv, la Timisoara,
    cea referitoare la Sistemul de vanzari-inuma oricarui IMM.
    Mi-a placut enorm, mai ales prin cateva elemente:
    – cadrul foarte degajat si interactiv in care s-a desfasurat,
    – abordarea absolut practica a subiectelor,
    – accentul pe care il puneti pe latura morala a caracterului vanzatorului profesionist
    Va felicit si recomand oricarui vizitator al acestui site sa participe, cand are ocazia
    la o astfel de conferinta.
    Eu am plecat cu sentimentul ca am fost castigat prin timpul petrecut acolo.

    Spor in toate.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *