Doza lunară de recunoaştere

sedinta lunara(3) www.desprevanzari.com

Şedinţele lunare de vânzări, sunt neîndoielnic cadrul şi momentul potrivit pentru Managerul Vânzări de a-şi exercita maximul său de influenţă asupra oamenilor săi de  vânzări. Dacă această influenţă este pozitivă sau negativă este doar alegerea Managerului Vânzări! Este incredibil cât de mult înseamnă această alegere, decizie, pentru echipa de vânzări! Este cea care face diferenţa între echipele care ies după şedinţă hotărîte „să rupă munţii” şi echipele de „curci plouate” care ies în piaţă doar să-şi caute un adăpost!

Mă bucur să ne întâlnim sau să ne reîntâlnim şi îţi sunt recunoscător pentru minutele pe care le vom petrece împreună pe această cale.

Chiar dacă luna anterioară ţi-a ieşit rău, chiar dacă şi lunile de dinainte nu ţi s-au legat cum ai dorit, cui îi pasă de tine? De acord, eşti un om supărat, frustrat, dezamăgit. Bravo ţie, constată că eşti doar un om cu emoţii, trăiri, sentimente. Şi bucură-te că eşti un OM!

Dar dincolo de asta eşti şi Manger Vânzări, cel în care stă încrederea multor alţi oameni: proprietar, echipa ta de vânzări, toate celălalte departamente din firmă, furnizori, clienţi, etc. Şi ei sunt tot oameni cu trăiri, emoţi, sentimente dar îţi dau încrederea lor ţie, îşi pun speranţele în tine că eşti capabil să găseşti drumul cel bun care să le aducă lor mulţumire.

Şi atunci, du-te în colţul tău şi nevăzut de nimeni plânge-ţi liniştit de milă dar stai şi de vorbă cu tine! Regăseşte-te, revino-ţi, reinventează-te! Pune în tine optimism, entuziasm, speranţă! Automotivează-te, chiar şi cu forţa dacă este nevoie! Eşti doar tu cu tine şi cu credinţa ta în valoarea ta! Luptă cu tine, impuneţi atitudinea pozitivă! Este vorba doar de autocontrol şi ai demonstrat de nenumărate ori până acum că îl ai!

Bucură-te, jubilează, fii fericit că vine o nouă lună care îţi dă şansa să revii „în cărţi”! Energizează-te, revitalizează-te, redevino Mangerul sigur de sine care este ferm în mersul pe drumul său! Va fi luna ta de glorie în care vei recupera mare parte din ceea ce n-a fost, va fi cea mai bună lună din ultimile n-şpe luni! Cui îi pasă de tine? Pune-ţi pozitiv în creier, pune-ţi încredere în suflet, pune-ţi armura ta de brav şi ieşi din colţul plângerii hotărât să faci o şedinţă lunară strălucită, incredibil de bună, minunată pentru echipa ta, care să pună foc pe ei!

Iar dacă vii după o lună (sau luni) bună/e, bravo ţie! Eşti tare, eşti minunat, eşti capabil! Asta înseamnă că unul sau mai mulţi oameni din echipă este/sunt în momentum, starea lui/lor de succes în care totul îi/le iese. Ai grijă că natural, majoritatea dintre noi, avem tentaţia sau tendinţa de a o lăsa „mai moale”. Oricum suntem „pe cai mari”, totul ne iese, suntem tari „ca piatra”! Şi apoi vine inevitabil, căderea rezultatelor!

Nu-i lăsa natural, împinge-i, energizează-i, motivează-i să păstreze ritmul, să nu se oprească din efortul maxim de care sunt capabili, să prelungească momentum-ul lor!

Va fi să fie, dacă vrei, o şedintă lunară mult mai bună decât cele anterioare, o şedinţă entuziasmantă, o sărbătoare a celor capabili! Este posibilitatea ta de a-i duce spre momentum şi pe ceilalţi!

Şi atunci, să înceapă şedinţa lunară!

sedinta lunara(3) www.desprevanzari.comC. Introducerea (10-12 minute)

 

1.Tonul face muzica! Indiferent cum eşti în interior, în exterior eşti vesel, optimist, încrezător. Eşti Manager Vânzări, fă-ţi partea ta la nivel maxim!

2. Aşează-i la masă (mese) în ordinea rezultatelor (despre rolul şi importanţa acestei acţiuni voi detalia în versiunea tipărită  a tot ceea ce a fost şi, o parte, din ce va fi pe acest blog şi care va fi gata în maxim 8 săptămâni).

3. Aşează lângă tine, în dreata ta, pe cel mai bun din luna anterioară (acelaşi comentariu ca mai sus).

4. Prezentarea analizelor de vânzări din luna anterioară – pe categorii de produse, pe grupe de produse, pe indicatori de performantă.

grafice (proiectate sau pe hârtie sau pe tablă) comparative: luna anterioară, aceeaşi lună de anul (anii)trecut(i)

– dezvoltă prin cuvinte tot ceea ce este pozitiv, laudă mult!

– lasă tot ceea ce este negativ numai să fie văzut, nu comenta prea mult, doar în treacăt!

– dă-le posibilitatea celor cu rezultate pozitive să vorbească (dar lasă-i să vorbească, nu traduce tu ce vor ei să spună!)

– (chiar dacă nu ai motive suficiente pentru rezultate pozitive, forţează-ţi creierul să le găsească, trebuie să fii făcut şi oamenii tăi ceva bun! Dacă într-adevăr chiar nu găseşti nimic bun, e vremea să-ţi dai demisia!!!!)

5. Lasă-i să se exteriorizeze sau determină-i tu să se exteriorizeze pentru rezultatele bune ale echipei sau individuale(să aplaude, să strige, să fluiere dacă vor!) (despre rolul şi importanţa acestei acţiuni – în versiunea tipărită)

***

Cu alte cuvinte, aceste prime 10-12 minute sunt vitale pentru succesul şedinţei tale lunare.

Şi nu uita! Totul pe baza unei mari bucurii şi a unui imens optimism! Doar celebrăm învingătorii!

***

Tot ce vreau să te rog este să nu arunci imediat la coşul tău de gunoi mental aceste idei ci, până la lunara din APRILIE, doar gândeşte cum ai putea să le foloseşti.

ÎNCEARCĂ şi apoi, hai să vorbim!

***

 Construieşte-te!

PS

Iar dacă unul din principiile tale este de a ajuta oameni, uite ce îţi propun!

Trimite adresa acestui articol,http://powerway.ro/doza-lunara-de-recunoastere/ , partenerilor tăi (distribuitori sau revânzători ai produselor sau serviciilor tale care ştii că ar putea mult mai mult dar debusolarea este strategia lor de existenţă, furnizori care de multe ori te chinuie deşi tu eşti clientul care le plăteşte existenţa), şefilor tăi, colegilor sau prietenilor tăi şi dă-le posibilitatea să citească.

Dacă îţi vor transmite înapoi un „Mulţumesc” respectă-i, preţuieşte-i, strânge relaţiile cu ei pentru că sunt oameni care au valori morale. Dacă nu …

by administrare

Mulţumesc pentru vizită şi mă bucur să te cunosc, cel puţin pe această cale! Numele meu este Aurel Boncioagă şi sunt „de vânzări” şi în vânzări din 1994 de când am demisionat din Armata Română (am fost ofiţer MapN, iar ultima funcţie a fost de lector universitar în Institutul Militar de la Braşov).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *